Ideea oficialilor de la Chisinau ca Moldova ar putea fi un soi de Elvetie a Rasaritului ar putea parea utopica daca nu ar fi mai intai ridicola. O Elvetie in care sa mai existe, dupa ani si ani de la proclamarea independentei, trupe straine nu se putea imagina oriunde. Trebuia un spirit hatru si mucalit pentru asta, fara indoiala, iar moldovenilor nu le lipseste asa ceva. Beneficiind din plin de deruta politicianista a liderilor prezentului si de zestrea umoristica venita din trecut, autorii recent elaboratei conceptii de securitate nationala au fixat drept punct central al acesteia helvetizarea arealului guvernat de la Chisinau. Probabil ca tot in ideea neutralitatii se discuta despre vecinatatea pragmatica fata de UE si se tace in legatura cu marea iubire fata de Moscova. La atatia ani dupa schimbarea de macaz in relatia cu Kremlinul si dupa caderea ultimului tar rosu, bunul Mike Gorby, suflul crivatului din stepa ii mai cutremura inca pe bravii consumatori de vodca de pe cheile Bacului. Altminteri, vorba liberalilor basarabeni, de ce in Moldova e altminteri decat in statele baltice, eliberate si ele cam deodata de sub cizma sovietica, dar mult diferite ca statut international si nivel de securitate? santajul transnistrean, nevoia rusofonilor de a asigura un cordon sanitar in jurul Odesei, nervozitatea acelorasi in fata avansului NATO, gheara pe care au pus-o in gatul Ucrainei in caz de aderare occidentala, toate contureaza niste raspunsuri partiale, ce nu pot fi trecute cu vederea. Dar sa nu fim superficiali, nu este doar atat.

Cum am mai spus-o si o mai spun, dupa 1812 identitatea colectiva a locuitorilor de dincolo de Prut si de dincoace de Nistru a cunoscut transformari importante. Nu conteaza ca unii dintre noi le vom califica drept metamorfoze contra naturii, iar altii vom sustine contrariul. Important mi se pare, pur si simplu, sa le constatam. Nu e totuna sa fii razes al domnitorului Moldovei ori supus al tarului, sa vorbesti limba ta pretutindeni, acasa, in biserica si la agie ori sa te ascunzi cu ea pe dupa cuptor, declarand ruseste loialitate tatucului sanktpetersburghez. Dupa cum nici nu e asa de simplu sa decizi cum e mai bine, cand sub voda te mananca paduchii razboaielor ruso-austro-turce, pe cand statutul de gubernie a Imperiului Pravoslavnic iti aduce cateva palate maiestuoase, occidentale, parcuri agreabile in centrul Capitalei si chiar decoratii ori oficii administrative modernizate… Sa nu fim deci ipocriti, cum se obisnuieste, sustinand ca rusii i-au adus Basarabiei numai divorturi dureroase. La urma urmei, si in ceastalalta Moldova, ca si in Valahia, prin inteligenta generalului Kiseleff, au sosit cu un pic de ordine, cu o tinere la respect a exceselor boierimii aborigene si mai ales cu o prima constitutie, Regulamentele Organice.

Structura etnica a Moldovei actuale complica si ea chestiunea, alaturi de vorbitorii de limba de sorginte latina traind si rusi, ucraineni, evrei, gagauzi, altii si altii. Unii au fost ucisi, altii deportati, altii au venit de departe si s-au instalat comod acolo; sunt, acestea, daruri ale trecutului atroce si viclean. Insa din toate cele de mai sus rezulta ca transformarile identitare colective suferite de comunitatea Moldovei ex-sovietice in ultimele doua sute de ani nu au putut fi netezite definitiv si anihilate radical de cele doua decenii interbelice in care, uniti intru Romania Mare, basarabenii s-au regasit printre noi. Se vede cu ochiul liber, chiar astazi: majoritatea celor veniti intre Dunare si Carpati se simt ca fata mosului cea persecutata de baba si progenitura ei, dupa cum si pe mult prea multi dintre romani ii nelinisteste si irita prezenta lor pe Bahlui, Dambovita, Somes ori Bega.

Nu e frateste, nici crestineste, dar ma tem ca e adevarat. Stim, de altfel, cam ce se face la noi pentru cei de-o limba si de-o sama veniti de pe alte plaiuri: in loc sa le dezvoltam identitatea aromaneasca, am preferat, in veacul trecut, sa ii romanizam pe machidoni printr-un program scolar ce tinea cont mai mult de veleitatile noastre decat de nevoile lor din teren. Iar despre prezenta oficialilor romani in Basarabia revenita in patrie, cum s-ar zice, nu mai spun, de data asta, nimic. Observ doar ca azi, in timp ce oamenii se calca la Chisinau in picioare pentru cetatenia romana, suferind umilinte si pierzand ani, Bulgaria ofera drept de circulatie libera moldovenilor si ucrainenilor 90 de zile la fiecare sase luni; semn ca la Sofia, macar, exista un minister de externe, care gandeste si lucreaza.

Un Chisinau devenit Berna? Doar cu voie de la Kremlin si cu complicitatea puterilor occidentale, sensibile la petrol. In orice caz insa, numai beneficiind de lasitatea, lipsa de realism si demagogia unei Romanii politicianiste ce nu se mai sfarseste odata, pentru a lasa loc decentei si demnitatii dupa care tanjim (Ovidiu Pecican).

Bookmark this news