Moldova.ORG - La 6 mai 2008, s-au împlinit 18 ani de la primul Pod de Flori peste Prut. În 1990, atunci când se organiza Marele Eveniment, toată Ţara, de la Estul şi Vestul fluviului, era în forfotă şi aşteptare. Despre Podul de Flori se vorbea mult şi evenimentul era perceput ca un însemn al dorinţei de reunificare, manifestat de poporul român de pe cele două maluri ale Prutului. Iniţiativa a fost lansată de Frontul Popular, încă înainte ca R. Moldova să-şi declare independenţa, la 27 august 1991, şi a fost sprijinită de Guvernul RSSM şi cel al României.

La 6 mai 1990, la ora 12.00, ora Bucureştiului, locaşurile sfinte de pe malurile Prutului au oficiat un Te Deum de pace, de binecuvântare. Iar peste o oră, în conformitate prevederile unui Acord dintre URSS şi România, cu privire la trecerea simplificată a graniţei de stat, românii au trecut de o parte şi de alta a frontierei.

„Peste un milion şi doua sute de mii de români s-au îmbrăţişat atunci de-a lungul celor 700 de km. ai Prutului, peste care au fost stabilite opt puncte de trecere a frontierei. Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei, din Pererâta, stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nicio mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. Par caraghioşi cei care ironizează astăzi Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei. Românii se regăsiseră atunci, după amar de vreme, când nici pasărea nu cuteza să zboare peste apa Prutului”, a declarat pentru presa de la Chişinău poetul naţional Grigore Vieru, care spune că a fost primul basarabean care a traversat atunci Prutul pe o barca de cauciuc.

„Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat in URSS fara permisiune”, povesteşte ministrul Cultirii şi Cultelor de atunci, Ion Ungureanu.

„Noi veneam atunci dintr-o Uniune Sovietică, de unde nu ni se permitea să ieşim. Acum suntem pe malul aceluiaşi Prut, în faţa unei Uniuni, care nu ne permite să intrăm. Eu cred că va mai fi un pod de flori la aceiaşi frontieră, însă de data asta vor veni mai mulţi din partea basarabeană, din partea bucovineană, din partea estică şi vor sta în faţa unor grăniceri români, care vor fi la fel de neputincioşi să vadă că se intră”, meditează ex-prim-ministrul Vlad Druc.

Peste un an, la 16 iunie 1991, a fost şi cel de-al doilea Pod de Flori. Unii participanţi la eveniment susţin că amploarea evenimentului a fost la fel de mare. Conform datelor statistice oferite de Ministerul de Interne al R. Moldova, cel de-al doilea Pod de Flori l-au trecut în jur de 240 mii de basarabeni. Însă există şi opinii separate în legătură cu cel de-al doilea Pod de Flori. Liderul de atunci al Frontului Popular din Moldova, Ion Hadîrcă spune că „la început era o coerenţă şi o trezire, o deşteptare a spiritului şi o speranţă că lucrurile se vor redresa şi ne vom deştepta. Era un mesaj către România şi întreaga Europă că noi existăm şi că nu am murit. La cel de-al doilea Pod aveam deja o rezervă. Pe lângă elanul celor care au venit să se întâlnească şi să promoveze ideea unirii, a speranţei şi deşteptării, erau şi din cei care au mirosit posibilitatea de a se căpătui, compromiţând astfel o idee nobilă”.

În 1992 au venit însă vremuri grele, iar ideea de reunificare a fost descurajată de conflictul de pe Nistru, care poate fi interpretat şi ca o replică a Moscovei la Podul de Flori.

Astăzi, după 18 ani de la deschiderea frontierelor, se vorbeşte puţin, dar şi mai puţin se scrie despre evenimentul din 6 mai 1990, iar Prutul a devenit, încetul cu încetul, un adevărat Zid al Berlinului pentru Europa de Est. În loc de apropiere, acum, conducerea comunistă de la Chişinău limitează şi restrânge pe toate căile relaţia cu Bucureştiul. Tendinţele de reinstaurare a moldovenismului primitiv şi a limbii moldoveneşti în şcoli, falsificarea adevarului istoric prin introducerea istoriei integrate, replicile agresive ale preşedintelui Voronin în adresa României, refuzul de a deschide secţii consulare la Bălţi şi Cahul – aceste şi alte acţiuni au fost îndreptate de puterea de la Chişinău, doar în ultimii ani, în direcţia răcirii relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti. Ultima acţiune în acest sens, din partea guvernanţilor comunişti, a fost refuzul de a semna Convenţia privind Micul Trafic la Frontieră.

Suntem conştienţi de faptul că astăzi este, practic, imposibil să mai organizăm Poduri de Flori. În condiţiile în care România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene este, însă, de-a dreptul o crimă în adresa poporului să refuzi mâna întinsă de Bucureşti în promovarea intereselor statului Republica Moldova pe plan internaţional. Cu atât mai mult cu cât autorităţile de la Chişinău au declarat, în repetate rânduri, că aspiraţiile acestui stat şi popor sunt de natură proeuropeană. –Moldova.ORG

Bookmark this news