Autor: Dan Dungaciu

Moldova.ORG -- Summit-ul NATO de la Bucuresti sta sa isi inchida portile. Dincolo de deciziile care se vor fi luat, semnificatii sale sunt mai mult decat importante. Si cu implicatii pentru R. Moldova.

O proba de vitalitate a „civilizatiei euro-atlantice”

In primul rand, reiterarea ideii de complementaritate a institutiilor euro-atlantice. In discursul sau de la Bucuresti, presedintele celui mai puternic stat de pe planeta, Georgh W. Bush, a vorbit, inspirat, despre „civilizatia euroatlantica” si „institutiile Europei”. „Institutiile Europei” – nu „institutiile europene” – sunt, in viziunea presedintelui american, NATO si UE. Ele, impreuna, au cladit Europa in care, in 2007, Romania si Bulgaria s-au integrat, si in care R. Moldova nazuieste sa o faca. Mai mult: integrarea in „institutiile Europei” este ispasirea tarzie pe care occidentali au facut-o pentru targuri mai vechi, ignobile si peste capul rasaritenilor. A sugerat-o presedintele Bush, subtil, dar nu foarte, cand a vorbit in discursul sau despre integrare in „institutiile Europei” ca singurul instrument prin care „Europa depaseste mostenirea amara a Ialtei”.

In al doilea rand, la Bucuresti s-a facut proba vitalitatii unei organizatii care, chiar daca aproape de varsta pensionarii, mai are inca probleme de... crestere. Ceea ce s-a petrecut zilele acestea in capitala Romaniei arata foarte limpede, dincolo de animozitati, vitalitatea unei organizatii fara de care nu se poate gandi configuratia si destinul lumii. Cincizeci de sefi de state si de premieri, alaturi de mii de delegati, s-au intalnit in Romania si au discutat despre viitorul lor si nu numai. Discutiile nu au fost usoare, nici senine. Dar asta nu este surprinzator, decat pentru cei care privesc NATO prin ochii Tratatului de la Varsovia, unde o singura voce, tunatoare si fara nuante, decidea pentru toti. In NATO lucrurile se petrec altfel. O tara precum Grecia se opune unei decizii cvasi-unanime, iar ditamai America nu poate sa isi impuna vointa in fata unor parteneri mult mai piperniciti. E bine sau e rau? Este, oricum, un exercitiu de democratie. In NATO se discuta, se negociaza, chiar daca asta cere timp, chiar daca eficienta scade pe termen scurt. Dar sa nu uitam ca organizatia a supravietuit, cu brio, confruntarii reci cu URSS, exemplul tipic de organizatie „eficienta” in luarea deciziilor...

In al treilea rand, NATO – si instrumentele adiacente - este si o tribuna imposibil de ignorat. Una de la care se aud cele mai importante voci ale planetei si la care se pot spune lucrurile care vrei sa se auda. Cu o conditie. Sa ajungi la ea! Daca stai pe dinafara, daca te incrancenezi sa fii un outsider, nu trebuie sa mire pe nimeni ca vei fi tratat ca un provincial, ca pe cineva care vine, dar nu vrea sa vina, care participa, dar vrea sa plece cat mai repede, care face act de prezenta, dar atat, de ochii lumii, in nici un caz convins ca e bine si util sa fie prezent acolo si sa spuna ce are de spus.

O tribuna ignorata de un stat ignorat

Si am ajuns acum la R. Moldova. Care risca sa se plaseze pe aceasta pozitie marginala si, culme, intr-un Summit care se desfasoara in vecinatatea ei imediata, intr-o tara a carui limba o vorbeste si cu care are mai multe lucruri in comun decat deosebiri. Nu poti sa te abtii sa nu intrebi: ce a gresit Chisinaul, ce a fost gresit in politica lui incat s-a ajuns sa se vorbeasca la cel mai mare Summit al Aliantei Nord-Atlantice de la Bucuresti peste tot, formal sau informal, oficial sau la televizor, despre problemele unui stat precum Macedonia, dar aproape nimic despre problemele unui stat precum R. Moldova?

Pentru ca o vina trebuie sa fie si la Chisinau! Si problemele incep sa se intrevada. Caci relatia R. Moldova cu cea mai puternica alianta politio-militara pe care a cunoscut-o vreodata omenirea incepe sa se concretizeze tot mai limpede prin doua evenimente, inegale ca pondere, dar sugestive ca semnificatie. Primul este vizita cvasi-clandestina a presedintelui Voronin la Bucuresti, cu ocazia Summit-ului NATO. O vizita de o zi, fara o agenda clara, fara bilaterale semnificative si fara miza, singura „revendicare” a Chisinaului din acest punct de vedere fiind garantii de neutralitate, cerere ridicola prin repetitie in conditiile in care si SUA si UE au declarat deja ca nu pot oferi asa ceva. Alte chestiuni de pe agenda, soptite pe ici pe acolo, nici nu merita sa fie pomenite, chiar daca ar fi reale, caci ridicarea lor la un eveniment de asemenea anvergura ar fi cel putin deplasata. Dar miza aici este: ceea ce ar fi trebuit sa devina o tribun formala sau informala pentru R. Moldova si problemele ei, adica Summit-ul NATO, devine o oportunitate ratata. Inca una.

Al doilea eveniment recent este si mai semnificativ. In programul de guvernare al proaspatului guvern Greceanii, intitulat, vag, “Progres si integrare”, se precizeaza, explicit, nevoia “demilitarizarii statului”, iar „demilitarizarea” devine un obiectiv pe termen mediu al noului guvern. Atentie, nu este vorba despre demilitarizarea malului stang, asa cum a acreditat discursul public din R. Moldova de pana acum, de la faimoasa „Strategie a celor 3 D” pana la „Legea cu privire la prevederile de baza ale statutului juridic special al localitatilor din stanga Nistrului (Transnistria)”, adoptata la 22 iulie 2005, ci despre demilitarizarea intregului stat. O idee abhorata cu vreo cinci ani in urma ca „proiect rusesc” devine acum program de guvernare. Ideea era privita cu cativa ani in urma, si pe buna dreptate, ca blocaj spre spatiul euro-atlantic, de aceea ca primejdioasa, iar promotorii ei erau catalogati, fie si tacit, drept „agenti rusi” sau cineva care face cu stiinta sau fara jocurile maligne ale Moscovei. Ca lucrurile stateau sau nu in acest fel e alta discutie. Important este ca ideea era rejectata prompt si vocal pe baza de prorusism, mai cu seama de comentatorii sau sustinatorii occidentali ai R. Moldova. Astazi, proiectul demilitarizarii intregului stat s-a concretizat. La ce bun, atunci, sa mai participi in aplicatii militare sau de alta natura cu NATO – despre care influenta deputata europeana Marianne Miko spunea recent ca valoreaza pentru imaginea europeana a R. Moldova infinit mai mut decat declaratiile despre neutralitate - din moment ce tu ti-ai asumat, programatic, demilitarizarea?

Fara NATO, dar cu cine?

Care sunt concluziile de etapa care pot fi extrase?

In primul rand ca „dosarul transnistrean” ramane primordial si ca decuplarea lui de cel al integrarii europene nu s-a produs inca la Chisinau. Integrarea depinde de solutionarea conflictului, asta este ideea acestei asocieri politice riscante si care pune, practic, toata energia Chisinaului politic in cosul „reintegrarii statului”. O chestiune nu blamabila in sine, dar ineficace, prin unilateralitatea obsesiva a abordarii, dupa cum s-a vazut de 16 ani incoace.

In al doilea rand, desi strategia de negociere cu Rusia a intrat intr-un impas, R. Moldova continua – vorba americanilor – sa se impuste singura in picior, prin paralizarea oricaror elemente in plus de negociere, fie ele si teoretice, in relatia cu fostul imperiu. Rejectand orice apropiere de NATO in conditiile unei neutralitati negarantate, ce mai ramane Chisinaului de facut? Doar apelul la documente penibile si initiative rizibile, precum cea din 1 iunie 2004, reluata recent, cand presedintele Vladimir Voronin a propus Rusiei, SUA, Romaniei, Ucrainei si Uniunii Europene desfasurarea unei conferinte politice la nivelul sefilor departamentelor de politica externa, in cadrul careia sa fie semnat un Pact de Stabilitate si Securitate pentru Republica Moldova (PSSRM), „avand statutul unui document de drept international”. Initiativa – despre care oficialii invocati aflasera de la televizor! – a esuat lamentabil. La fel ca si celelalte de acelasi calibru.

Ruptura ostentativa de NATO operata de noua guvernare sugereaza ca nu mai exista nici macar amenintarea posibila – ca element de negociere – ca odata inchisa usa solutionarii in nas de catre o Moscova dispretuitoare si intransigenta, Chisinaul se va orienta spre NATO, singurul lucru de care se teme Rusia cu adevarat. Cum este posibil ca R. Moldova sa rupa orice punte de colaborare reala cu NATO inainte de negocieri sau chiar in timpul unor negocieri decisive cu Moscova?

In al treilea rand, a te baza numai pe UE in relatia cu Moscova este insuficient. Sa reamintim aici, doar de dragul exemplului, initiativele grabite ale Reprezentantului UE pentru R. Moldova, Kalman Miszei, sustinatorul fara rest a „spalarii” lui Evghenii Sevchiuk in vederea unei intalnirii la Parlamentul European cu „omologul” sau Marian Lupu. Cum ramane insa cu declaratiile pro-independenta ale speaker-ului de la Tiraspol si chiar a indignarii acestuia ca Rusia nu mai trateaza „la pachet” conflictele inghetate conferindu-i R. Moldova un statut privilegiat, inadmisibil pentru favoritul domnului Kalman Miszei care tine mortis la independenta? Dar, mai ales, cum ramane insa cu faptul ca Viceprim-ministru Andrei Stratan declara franc ca decizia de excludere din lista celor carora li se suspenda interdictiile de calatorie a lui Evgheni Sevciuk a apartinut in intregime UE? Adica nu a fost o decizie agreata si la Chisinau... Nu e o contradictie aici?

In al patrulea rand, cvasi-esecul abordarii (mai cu seama) americane „Ukraine first approach”, care punea in centrul intereselor si eforturilor geostrategice Ucraina, R. Moldova urmand sa fie „absorbita” ulterior, fatal, in spatiul euro-atlantic, incepe sa intre in criza. Summit-ul de la Bucuresti a sugerat asta. Care este, in aceste conditii, „Planul B” pentru R. Moldova? Cum si cine va promova o eventuala noua strategie – „Moldova first approach” – in care eforturile, mai modeste, acum, sa fie focalizate pe Chisinau, si nu pe Kiev, amanat deocamdata?

R. Moldova, incotro?

Un bun amic de la Chisinau imi atragea atentia ca, nu cu multa vreme in urma, R. Moldova era asociata sau pusa in acelasi „pachet” comparativ cu o tara precum Albania. La Summit-ul de la Bucuresti, Albania, tara, odata, „ratusca cea urata” a continentului, a ajuns sa fie invitata oficial sa se alature unuia dintre cele mai selecte cluburi din lume. Tirana sta acum la masa, cu acelasi drept de vot, cu SUA, Germania, Franta, Italia, Spania, Canada, Polonia, Romania etc. O etapa s-a incheiat, iar proiectul european al Albaniei are acum un nou elan.

Intrebarea prietenului meu era insa alta. Cu cine se va mai compara de acum inainte R. Moldova?

Bookmark this news