Unde a dispărut Fiul cu miliardele Tatălui?
Dr. Vasile Şoimaru
Dedic acest articol memoriei bunului nostru prieten anticomunist, anticominternist şi luptător înverşunat pentru cauza dreaptă românească din Basarabia - Andrei Vartic
Regretatul Andrei Vartic a exemplificat în ultimul său articol Războiul civil din al treilea mandat de ce „al treilea mandat al dictatorului, dacă va fi să fie, va fi cel mai sângeros” şi „...de ce al treilea mandat al lui Voronin trebuie, cu orice preţ, tăiat din rădăcină, iar dictatorul - trimis „la odihna pe care o merită”, după faptele sale”.
Cu această ocazie, mi-am amintit că, pe la mijlocul ultimei campanii electorale, s-a tot „vehiculat” în presa noastră ideea precum că Oleg Voronin a părăsit R. Moldova cu tot capitalul său financiar - în jur de 3 mlrd. USD (cel mai probabil - în Croaţia prietenului tatălui său, Stjepan Mesic, în unul din cele două oraşe balneare de la Marea Adriatică - Dubrovnik sau Pula, ultimul mai fiind şi capitala istro-românilor croaţi). Şi deoarece, într-adevăr, Fiul plecase, vărul său, şeful SIS-ului moldovenesc, ca să ascundă suspectatele miliarde de ochii şi gura moldovenilor, a scurs imediat, prin oamenii săi din popor, după prima informaţie, o altă (dez)informaţie, mai şocantă de trei miliarde de ori - că Fiul a plecat în Occident să-şi trateze, chipurile, ...leucemia provocată de duşmanii statalităţii moldoveneşti ascunşi în sânul opoziţiei...
Zvonul cu leucemia, desigur, l-a acoperit pe cel cu miliardele, şi lumea - după ce se înfuriase de-a binelea pentru miliardele exportate, care vor lucra din gros pentru ţara lui Mesic, dar nu pentru ţara noastră -, a început să-l deplângă pe bietul Fiu, care, chipurile, este în prag de moarte. Mai mult chiar, deja se răspândise zvonul că şi Fiica e la fel de bolnavă, şi Nepoţeilor nu le mai ajunge miliardul ca să se trateze în Occident, chiar şi Tatăl părea mai bolnav ca niciodată... Doar cei doi consilieri, Mark Tkaciuk şi Oleg Reidman, păreau mai fericiţi ca niciodată (ne mira faptul că cel de-al treilea „consilier”, Vladimir Socor, a devenit mai îngrijorat ca niciodată). Şi nimeni nu poate înţelege până în prezent de ce: pentru că miliardele au aterizat cu bine într-un loc de nădejde (pentru cine?) sau pentru că funcţia supremă rămâne vacantă şi ei o pot revendica pentru cel indicat de Kominternul de azi... A doua variantă nu mai merge, deoarece comuniştii n-au mai putut smulge de la Opoziţie „votul de aur”...
Timpul
-
Ştiri relevante
- Croaţia, la un pas de a adera la Uniunea Europeană
- Cei doi „revoluţionari cu barbă” au pus AlE la treabă
- Croaţia devine membru al UE
- ”Dodon a declarat că este impotent”
- Grup criminal în Moldova, cu implicarea politicienilor
- Alți comuniști părăsesc PCRM-ul
- Tkaciuk, Dodon și consultațiile medicale
- Vrăjitorul Tkaciuk
- Cui îi aparține PCRM?
- Dodon şi Tkaciuk: „Situaţia e tristă de tot”
- Tymoshenko s-a răzgândit, acceptă examinarea medicală
- Rusia îşi întăreşte poziţiile. Vrea consulat general la Tiraspol
- Reluarea circulaţiei trenurilor moldoveneşti pe segmentul transnistrean, susţinută de EUBAM
- Tymoshenko refuză examinarea medicală
- Viceministrul Andrei Popov a efectuat o vizită la Cartierul General al NATO
- ONU acuză Israelul de iudaizarea teritoriilor palestiniene
- Candidaţi la funcţia de preşedinte în viziunea Partidului Liberal
- Rusia este pregătită să trimită pacificatori în Siria
- Atacuri cu bombă la Ambasadele Israelului în India şi Georgia
- Oficialii moldoveni au ignorat recepţia organizată de către Ambasada Rusiei de la Chişinău
- 7-8 aprilie 2009: Şirul evenimentelor din Chişinău (foto, video)
- Publica TV - al doilea post de televiziune de ştiri din R. Moldova
- Oleg si Vladimir Voronin au devenit milionari prin santaj si trafic de influenta
- Vladimir Voronin e cel mai bogat om din Moldova
- Legea bugetului de stat pentru 2010 a fost adoptată de Parlament
- Ambasada Italiei la Chisinau testeaza mecanismul de perfectare a vizelor
- Pro-Noi
- Acte pentru permis de mic trafic: pașaport, buletin, fotografii
- Lista deputaţilor în noul Parlament al Republicii Moldova (2009)
- Update: Rezultate alegeri parlamentare in Republica Moldova
