Sorina Ştefârţă: Ghimpu, coşmarul lui Ţurcan
De Sorina Ştefârţă
Când eram mică de tot şi mai mergeam la grădiniţă, iar la Televiziunea de stat a RSSM (bănuiesc că aşa se chema), la aceeaşi oră 19.00 ca şi acum, se dădeau ştiri stahanoviste citite de Tamara Kotosova, am alergat într-o seară speriată la maică-mea s-o întreb dacă s-a început cumva războiul. Mama m-a privit mirată: de unde ai luat-o? „Păi, pe ecran, lângă prezentatoare, scrie: Jivotnovodcestvu - udarnîi front”, i-am spus. Recunosc: nu mai ţin minte ce mi-a explicat mama, ştiu doar că m-am dus la culcare liniştită. Era pace...
Mi-am amintit de acest caz sâmbătă, urmărind la ştiri relatările de la şedinţa activului republican al comuniştilor şi cele de la congresul „eroilor” de la „Moldova Unită”. (De ce eroi? Pentru că, ziceam odată, Vladimir Ţurcan, proaspătul lider al deja învechitei „Moldove Unite”, e un „erou normal”, care-şi atinge scopul pe căi ocolite...). Şi participanţii la „adunarea vrăjitoarelor comuniste”, şi cei de la „reuniunea piticilor moldoveni”, parcă erau în război. Încă puţin şi începeau să tragă tunurile. Doar că, pentru că nu reuşiseră să se asigure cu muniţii, trăgeau cu... cuvinte. Care cuvinte dovedeau că, deşi au plecat din PCRM, Stepaniuc & Ţurcan & Co. - care, chipurile, condamnă acţiunile fostei guvernări - au rămas aceiaşi. Roşii. Dovezile sunt multe, eu o să aduc doar una, însă. Şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, Mihai Ghimpu la putere e un coşmar. A spus-o Ţurcan, sâmbătă. Dar parcă noi nu ştim pe cine l-a citat?
Timpul
-
Ştiri relevante
- PL renunţă la funcţia de speaker
- Ghimpu: Dodon este omul Moscovei
- Fără Ghimpu și Voronin, în Moldova ar fi ordine
- Ratingul PCRM, în continuă creștere. A cui e vina?
- Ce scopuri au totuşi analiștii politici?
- Ghimpu, Filat și Lupu, treziți-vă!
- Presa rusă despre schimbarea ambasadorului de la Chişinău
- Aflați cine este candidatul AIE
- PL: Susţinem comuniştii dacă vor avea un candidat bun de tot
- Interese contrabandiste în AIE
- Tymoshenko s-a răzgândit, acceptă examinarea medicală
- Rusia îşi întăreşte poziţiile. Vrea consulat general la Tiraspol
- Reluarea circulaţiei trenurilor moldoveneşti pe segmentul transnistrean, susţinută de EUBAM
- Tymoshenko refuză examinarea medicală
- Viceministrul Andrei Popov a efectuat o vizită la Cartierul General al NATO
- ONU acuză Israelul de iudaizarea teritoriilor palestiniene
- Candidaţi la funcţia de preşedinte în viziunea Partidului Liberal
- Rusia este pregătită să trimită pacificatori în Siria
- Atacuri cu bombă la Ambasadele Israelului în India şi Georgia
- Oficialii moldoveni au ignorat recepţia organizată de către Ambasada Rusiei de la Chişinău
- 7-8 aprilie 2009: Şirul evenimentelor din Chişinău (foto, video)
- Publica TV - al doilea post de televiziune de ştiri din R. Moldova
- Oleg si Vladimir Voronin au devenit milionari prin santaj si trafic de influenta
- Vladimir Voronin e cel mai bogat om din Moldova
- Legea bugetului de stat pentru 2010 a fost adoptată de Parlament
- Ambasada Italiei la Chisinau testeaza mecanismul de perfectare a vizelor
- Pro-Noi
- Acte pentru permis de mic trafic: pașaport, buletin, fotografii
- Lista deputaţilor în noul Parlament al Republicii Moldova (2009)
- Update: Rezultate alegeri parlamentare in Republica Moldova
