Soarta lui Sergiu Mocanu şi Gabriel Stati

25 Aprilie 2009

Abonează-te la: RSS, Email

Voronin şi clanul său îşi dau importanţă atunci când spun că pe 7 aprilie s-a făcut o încercare de lovitură de stat. Îşi dau importanţă sau îşi trădează propriile gânduri. Tinerii nu şi-au exprimat decât dezgustul faţă de comunişti, saţietatea şi oroarea, scrie Jurnal de Chişinău.

Dacă era vorba despre o rebeliune organizată, ei nu aveau să ocupe Parlamentul, ci televiziunea, guvernul etc. Ei n-ar fi ocupat nici parlamentul şi nici preşedinţia, dacă Voronin n-ar fi dorit lucrul acesta. Dacă a reuşit el să-şi apere propriul cabinet, cu atât mai mult putea să apere restul clădirii, fără nici o vărsare de sânge. Dar n-a vrut şi asta ridică semne serioase de întrebare asupra responsabilităţii sale.

Potrivit cotidianului Jurnal de Chişinău, minciuna “loviturii de stat” clanul o foloseşte pentru a se răzbuna pe persoanele indezirabile. Deşi a declarat în mod făţarnic amnistierea celor implicaţi în protestele de la 7 aprilie, în penitenciare se mai află încă persoane cărora li se aduce învinuirea că ar fi organizatorii protestelor.

Printre aceştia sunt Sergiu Mocanu şi Gabriel Stati. Despre relaţia lor nu tocmai armonioasă cu puterea comunistă presa a scris şi până la 7 aprilie. Mocanu este o persoană controversată, un “migrant” politic, fost consilier prezidenţial, care a spus lucruri neplăcute (dar şi plăcute uneori) despre fostul său şef Vladimir Voronin, lansându-se în cele din urmă cu un proiect politic propriu. Exemplul lui Vasile Tarlev demonstrează că clanului nu-i sunt pe plac iniţiativele politice ale foştilor funcţionari şi, din acest punct de vedere, se poate spune că Mocanu “şi-a făcut-o cu mâna lui”, dacă am accepta “legile” clanului, şi nu legile democraţiei.

Gabriel Stati este fiul lui Anatol Stati, om de afaceri cu venituri care au stârnit invidia clanului diriguitor, aşa încât Voronin nu s-a jenat să implice instituţia prezidenţială în încercarea de a distruge compania acestuia. El a scris o scrisoare omologului său din Kazahstan, dezinformându-l, calomniindu-l pe Anatol Stati, pentru ca autorităţile cazahe să pună piedici activităţii companiei Ascom Grup, ce aparţine lui Anatol Stati. Gabriel Stati este ostaticul invidiei, lăcomiei nestăpânite a clanului.

Sergiu Mocanu a avut imprudenţa să meargă şi el la proteste, dar asta nu este o crimă şi cu atât mai mult o dovadă a implicării sale în “uzurparea puterii în stat şi organizarea dezordinii în masă”. Atunci când un procuror scrie, fără a aduce măcar o singură dovadă, că Sergiu Mocanu “a condus un grup nestabilit de câteva sute de oameni la blocarea activităţii normale a transportului public”, “a condus grupul de persoane la atacul asupra clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului Republicii Moldova”, este clar că e vorba despre un procuror doar cu numele.

Dacă Sergiu Mocanu şi Gabriel Stati ar fi vinovaţi cu adevărat, arestarea lor s-ar fi produs cu respectarea tuturor normelor legale, nu banditeşte, cum a procedat puterea comunistă. Procuratura însăşi recunoaşte în judecată că nu posedă dovezi şi că ele abia urmează să fie adunate. Nu este greu de presupus cum vor fi adunate acestea. Unii tineri arestaţi au declarat că au fost bătuţi ca să spună că au fost plătiţi pentru a merge la proteste.

Din păcate, justiţia noastră a picat testul independenţei nu o singură dată şi nu ne putem aştepta că de data aceasta va trece acest examen. Mai rămâne CEDO, dar până acolo e mult de “mers”.

Cu atât mai mult nu se poate miza pe Washington sau Bruxelles, o ştim după cazul lui Pasat. (Pasat a avut noroc că Putin nu-şi lasă “colegii” la nevoie.) Aşa că soarta lui Mocanu şi Stati (şi a altor întemniţaţi pe nedrept) depinde de destinul de mai departe al RM, al societăţii moldoveneşti în întregime: se va trezi la viaţă, se va spăla pe ochi sau va zace năucită, spălată pe creieri de zombi de la Moldova 1, scrie în final Jurnal de Chişinău.