Interviu EL cu Amb. SUA Asif Chaudhry despre criza politică în RM (video)
Premierul Vlad Filat s-a întâlnit cu ambasadorii statelor din Uniunea europeană şi Statele Unite şi a cerut susţinerea ţărilor lor pentru procesul de modificare a Constitutiei Republicii Moldova, decizie pe care AIE a gasit-o „prin compromis”, se arată într-un comunicat de presă al guvernului. Filat a asigurat că experţii Comisiei de la Veneţia vor fi consultaţi pentru proiectul de modificare a Constitutiei, dar si pentru eventualele modificari la legislatia electorala. Potrivit ambasadorilor, orice decizie ar lua autoritatile Republicii Moldova, ea trebuie sa fie una fundamentata si sa aiba la baza norma legala.
Şeful biroului postului de radio Europa Liberă, Vasile Butnaru, a luat un interviu de la Ambasadorul SUA în Republica Moldova Asif J. Chaudhry după această întâlnire cu Premierul Filat.
Europa Liberă: Domnule ambasador, după întrevederea diplomaţilor occidentali cu premierul Vladimir Filat, ce credeţi despre şansele de depăşire a crizei, pe care o traversează Republica Moldova şi ce ar trebui să facă Alianţa ca să beneficieze în continuare de sprijinul moral, în primul rând, al partenerilor internaţionali?
Asif J. Chaudhry: „Într-adevăr, întrebarea este destul de relevantă şi actuală, dar ideea este că răspunsul, de fapt, ar trebui să vină de la părţile, care sunt implicate în acest proces. Acesta este un proces care a implicat în trecut şi implică acum o cooperare şi un dialog intensiv, desigur, între partidele, forţele politice, care sunt în Republica Moldova. Ei, desigur, trebuie să ia în considerare toate aspectele ce ţin de acest domeniu, ce ţin de constituţionalitate, de legalitate şi alte chestiuni. Vreau să vă spun că depinde şi este chestiunea prioritară a conducerii Moldovei de a decide, de a discuta şi de a decide ce acţiuni vor lua după aceasta. Dar eu vreau să vă spun, ca ei să aibă în continuare suportul nostru moral, este că ei trebuie să se ţină de supremaţia legii şi ar trebui să întreprindă orice acţiune, care este în conformitate cu Constituţia şi legislaţia Moldovei.
Vreau să vă spun că într-adevăr Moldova trebuie să aibă un dialog continuu cu Comisia de la Veneţia. Într-adevăr, ei trebuie să discute între ei, dar trebuie să discute şi cu experţii de la Comisia de la Veneţia. Trebuie să discute cu ei pentru a ajunge la o înţelegere finală, să fie acceptată de toţi, dar, foarte important, poate cel mai important, să fie acceptabilă şi pentru experţii internaţionali, inclusiv experţii Comisiei de la Veneţia, pentru ca aceste acţiuni să aibă legitimitate. Deşi eu nu sunt un expert în dreptul constituţional şi de aceea nu mă voi opri la detalii. Voi spune doar că trebuie să fie un dialog în societate şi între experţi. Cel mai important - trebuie să fie respectată supremaţia legii şi legislaţia.”
Europa Liberă / Radio Free Europe/Radio Liberty © 2010 RFE/RL, Inc.
-
Ştiri relevante
- ONU acuză Israelul de iudaizarea teritoriilor palestiniene
- Candidaţi la funcţia de preşedinte în viziunea Partidului Liberal
- Referendumul se amână
- Şeful diplomaţiei poloneze: „Moldova are şanse mai mari decât Ucraina de a se integra în Uniunea Europeană”
- Interesele Rusiei pentru Moldova, mai mari decât posibilitatea României de a le ţine piept
- Urecheanu: "Eu sunt taman persoana potrivită pentru a fi preşedinte"
- Premierul Filat este convins că vom avea Preşedinte
- Trafic de influență și corupere activă în Guvern
- Se împlinesc 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-americane
- Reşetnicov: Un preşedinte ales de actualul Parlament va fi unul ilegal
- Tymoshenko s-a răzgândit, acceptă examinarea medicală
- Rusia îşi întăreşte poziţiile. Vrea consulat general la Tiraspol
- Reluarea circulaţiei trenurilor moldoveneşti pe segmentul transnistrean, susţinută de EUBAM
- Tymoshenko refuză examinarea medicală
- Viceministrul Andrei Popov a efectuat o vizită la Cartierul General al NATO
- ONU acuză Israelul de iudaizarea teritoriilor palestiniene
- Candidaţi la funcţia de preşedinte în viziunea Partidului Liberal
- Rusia este pregătită să trimită pacificatori în Siria
- Atacuri cu bombă la Ambasadele Israelului în India şi Georgia
- Oficialii moldoveni au ignorat recepţia organizată de către Ambasada Rusiei de la Chişinău
- 7-8 aprilie 2009: Şirul evenimentelor din Chişinău (foto, video)
- Publica TV - al doilea post de televiziune de ştiri din R. Moldova
- Oleg si Vladimir Voronin au devenit milionari prin santaj si trafic de influenta
- Vladimir Voronin e cel mai bogat om din Moldova
- Legea bugetului de stat pentru 2010 a fost adoptată de Parlament
- Ambasada Italiei la Chisinau testeaza mecanismul de perfectare a vizelor
- Pro-Noi
- Acte pentru permis de mic trafic: pașaport, buletin, fotografii
- Lista deputaţilor în noul Parlament al Republicii Moldova (2009)
- Update: Rezultate alegeri parlamentare in Republica Moldova
