Ieri a avut loc reuniunea Troicii COEST UE-Moldova
La 25 martie, la Bruxelles, a avut loc Reuniunea Troicii COEST UE – RM. Delegaţia moldovenească a fost condusă de dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
În cadrul discuţiilor evoluţiile în realizarea reformelor interne în ţara noastră, reprezentanţii Uniunii Europene au fost informaţi despre acţiunile autorităţilor Republicii Moldova întreprinse pentru desfăşurarea campaniei electorale şi a alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 în conformitate cu recomandările şi standardele OSCE şi Consiliului Europei.
În contextul subiectului transnistrean, delegaţiile au subliniat importanţa formatului „5+2”, exprimînd susţinerea pentru reluarea negocierilor în această formulă cît mai curînd posibil. Comisia Europeană şi-a reiterat sprijinul pentru implementarea proiectelor de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol, accentuînd importanţa activităţii grupurilor de lucru. Oficialul moldovean a apreciat eforturile UE orientate spre soluţionarea problemei transnistrene.
Alte subiecte abordate în cadrul reuniunii au vizat viitorul relaţiilor RM-UE, pregătirile pentru negocierea noului Acord RM-UE, paşii necesari pentru simplificarea în continuare a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni şi importanţa lansării dialogului RM-UE privind stabilirea unui regim fără vize.
Totodată, subiectele menţionate au fost discutate şi în cadrul întrevederii Viceministrului Valeriu Ostalep cu dl Hugues Mingarelli, Director adjunct al DG RELEX, Comisia Europeană.
Subiecte legate de securitatea regională au fost abordate în cadrul discuţiilor cu dnii Michael Emerson, Cercetător Superior Ştiinţific, Centrul de Studii Politice Europene (CEPS – Center for European Policy Studies), şi Antonio Missiroli, Director de Studii, Centrul pentru Politici Europene (EPC – European Policy Center).
-
Ştiri relevante
- Reluarea circulaţiei trenurilor moldoveneşti pe segmentul transnistrean, susţinută de EUBAM
- Şeful diplomaţiei poloneze: „Moldova are şanse mai mari decât Ucraina de a se integra în Uniunea Europeană”
- Interesele Rusiei pentru Moldova, mai mari decât posibilitatea României de a le ţine piept
- Cazul lui Vadim Pisari pe agenda Parlamentului European
- Investiţii americane în regiunea transnistreană
- Summit-ul Uniunii Europene
- Rezolvarea diferendului transnistrean ia o pauză în acest an
- Sprijin european pentru regiunea transnistreană
- Vlad Filat a avut prima întrevedere oficială cu liderul de la Tiraspol
- Republica Moldova mai aproape cu un pas de UE
- Tymoshenko s-a răzgândit, acceptă examinarea medicală
- Rusia îşi întăreşte poziţiile. Vrea consulat general la Tiraspol
- Reluarea circulaţiei trenurilor moldoveneşti pe segmentul transnistrean, susţinută de EUBAM
- Tymoshenko refuză examinarea medicală
- Viceministrul Andrei Popov a efectuat o vizită la Cartierul General al NATO
- ONU acuză Israelul de iudaizarea teritoriilor palestiniene
- Candidaţi la funcţia de preşedinte în viziunea Partidului Liberal
- Rusia este pregătită să trimită pacificatori în Siria
- Atacuri cu bombă la Ambasadele Israelului în India şi Georgia
- Oficialii moldoveni au ignorat recepţia organizată de către Ambasada Rusiei de la Chişinău
- 7-8 aprilie 2009: Şirul evenimentelor din Chişinău (foto, video)
- Publica TV - al doilea post de televiziune de ştiri din R. Moldova
- Oleg si Vladimir Voronin au devenit milionari prin santaj si trafic de influenta
- Vladimir Voronin e cel mai bogat om din Moldova
- Legea bugetului de stat pentru 2010 a fost adoptată de Parlament
- Ambasada Italiei la Chisinau testeaza mecanismul de perfectare a vizelor
- Pro-Noi
- Acte pentru permis de mic trafic: pașaport, buletin, fotografii
- Lista deputaţilor în noul Parlament al Republicii Moldova (2009)
- Update: Rezultate alegeri parlamentare in Republica Moldova
