Grid Modorcea: La Washington am aflat cǎ România şi-a pierdut simţul primejdiei
Washington e un oras de vis. De o frumusete rara. Mai ales daca nimeresti si o zi de vis, senina, insorita. Cand intri in el, spui ca intri intr-o padure sau intr-o gradina cu flori, nu in capitala lumii! Dupa patru ore de drum de la New York pana la Washington, cat a facut dl. Florin Carlan, care m-a adus aici sa particip la o intalnire importanta, cum voi arata mai jos, chiar ca locul pare de basm. Si cum mergi pe Maryland Avenue, deodata, dintre copaci, apare cupola Capitoliului. Apoi intri in orasul propriu-zis, care nu seamana cu New York-ul si nici cu un alt mare oras american, Cleveland, Chicago, Detroit sau Los Angeles, de pilda. De fapt, centrul orasului, adica focusul lui ce se desfasoara intre Casa Alba si Capitoliu, cladiri legate prin acelasi bulevard, se afla intr-o vale, da, e valea raului Potomac, care curge prin oras. De aceea, din margini, nu vezi orasul, plus ca el nu are ceea ce se numeste de regula stilul american, adica zgarie-nori. Dimpotriva, are stil european, este un oras in care domina cladirile baroc.
Trebuie spus ca Washington e un oras nou. Iar initialele D.C. vin de la Districtul Columbia, cum se numeste oficial capitala Statelor Unite, fondata la 16 iulie 1790. Si are o arhitectura unitara datorita faptului ca acest oras a fost conceput de un singur om, Charles L'Enfant, un arhitect francez, constructor de orase. In 1791, generalul George Washington i-a comandat lui L'Enfant sa inceapa planificarea noii capitale. Apoi, Thomas Jefferson a pus conditia ca planurile sa fie asemanatoare cu cele ale unor orase ca Amsterdam, Paris, Frankfurt, Karlsruhe si Milano, pe care le-a adus din Europa în 1788. Planul orasului a fost modelat în stilul Baroc si i-au fost plasate strazi si bulevarde dreptunghiulare pentru a avea un spatiu deschis si multa verdeata. De asemenea, planurile lui L'Enfant prevedeau o gradina centrala (1,6 km / 120 m), unde acum se afla National Mall.
Un alt arhitect legat de oras este Ellicott, asistent al lui L’Enfant, care a finalizat planurile. In istoria orasului intra si senatorul McMillan, care a propus un plan de reamaneajare, inclusiv a Capitoliului.
Numele de copil al arhitectului si-a pus pecetea si pe numele strazilor. Districtul este divizat în patru cadrane care ocupa zone inegale: Nordvest (NV), Nordest (NE), Sudest (SE) si Sudvest (SV). Axele care delimiteaza cele patru cadrane radiaza din cladirea Capitoliului. Toate numele drumurilor includ abrevierea cadranului pentru a indica zona unde te afli. De pilda, strazile din est-vest au nume si litere, iar cele din nord-sud doar numere. Cu totul speciala este doar Pennsylvania Avenue care leaga Casa Alba de Capitoliu, dar si celebra K Street, care leaga birourile mai multor grupuri de afaceri, un fel de Wall Street al Washingtonului. Capitala gazduieste 174 de ambasade straine, din care 59 sunt situate pe un tronson al Massachusetts Avenue, cunoscut sub numele de Embassy Row.
Multe strazi sau locuri au nume Virginia sau Maryland, cele doua state cu care se invecineaza Washingtonul. Orasul este total aerisit, nu este aglomerat, are circa 600 mii de locuitori, dar locurile de parcare sunt foarte greu de gasit. Parcarea obisnuta se face la subsolul cladirilor, unde insa o ora costa 21 de dolari! Am vazut aici sediul Bancii Mondiale si al Fondului Monetar International, care ne sunt si noua, romanilor, atat de dragi. Fiecare organizatie internationala are o cladire a ei, foarte originala, distincta. In general, cladirile seamana cu niste cazemate uriase, dar nu e una sa nu aiba particularitati de constructie. Cum ar fi coloanele, care le confera o amprenta antica. Este genul monumental, care place foarte mult americanilor. Asa sunt cladirile Congresului American, care sunt in jurul Capitoliului. Si e formidabila aici forfota de lume, mii de functionari inalti, cu genti diplomat, coboarta din masini elegante si alearga spre cladirea unde trebuie sa inceapa sedinta de afaceri. Imaginea mi-a amintit de tablourile lui Rob Hay, vazute in Galeria Taglialatella din New York.
Exista si cladiri speciale pentru - nu va vine sa credeti – grupuri de lobby! Da, pai nu aici e locul unde se trag sforile planetei?! Oare de ce noi, romanii, nu avem la Washington o astfel de grupare, asa cum au tarile vecine? Dar nici romani nu prea am vazut in America, desi se spune ca ar fi peste un milion! Or fi si in Washington, sigur exista, asa cum am descoperit in seara aceleiasi zile, la restaurantul romanesc “Slaviya”, unde l-am cunoscut pe tanarul lui patron, Bogdan, pe profesoara Corina Baluta si unde actrita Diana Rosca, de la Nationalul clujean, a oferit un “one-woman-show”! De ce nu ar fi si lobbysti sau alte fete, caci Washingtonul este generos pentru cine are de construit ceva. Si unde exista tot felul de organizatii si asociatii, asa cum este si “Open World”, un “Leadership Center” care tine de Congres, axat pe organizarea diverselor intalniri internatonale, asa cum a organizat si intalnirea la care am fost invitat sa particip si eu.
Desi are un primar si un consiliu local, autoritatea suprema a orasului este Congresul Statelor Unite. Am mai aflat multe alte subtitlitati pe care nu le staim, cum ar fi sistemul de vot. Am fost impresionat de descoperirea unor nume ca Madison sau Hamilton, foarte importanti la New York. Dar impresionate raman caldirile, multe dintre ele fiind in topul “America's Favorite Architecture", cum ar fi Casa Alba, Catedrala Nationala, Thomas Jefferson Memorial, Capitoliul Statelor Unite, Monumentul lui Lincoln si Vietnam Veterans Memorial. Fascinant este amestecul de stiluri, de la baroc si neoclassic la georgian si neogotic. Sunt si exceptii notabile, in afara centrului, precum cladirile istorice Queen Anne, Châteauesque, Richardsonian Romanesque, Renasterea Georgiana, Beaux-Arts, ca si o mare varietate de stiluri victoriene. Casele de rand sunt si ele ca niste bijuterii, toate colorate si decorate în stil federalist sau victorian, asa cum mi-am putut da seama in seara aceleiasi frumoase zile, cand m-am plimbat in voie pe strazile de pe dealul vestic la orasului. Washingtonul are si un cartier numit Georgetown, unde se afla cea mai veche cladire, Casa de Piatra, datand din anul 1765. Pe cand cea mai mare din district este Cladirea Ronald Reagan, cu o suprafata de 288 mii de metri patrati.
La Casa Alba era liniste. Dupa ce Osama nu mai este, Obama are alte proiecte. Turistii nu sunt galagiosi. Stau in jurul gardului de fier al casei Albe si privesc spre frumosul Oval al cladirii. Oare ce astepata? La ce s-or gandi? La minuni? Dar aici minunile nu cad din cer ca la noi.
Cand am ajuns la Cladirea Bibliotecii Congresului, deja era multa lume, multi turisti. Desigur, e un loc extrem de vizitat, fiindca Biblioteca insasi este ca un muzeu, plin de opere de arta, de valori inestimabile. Am ajuns in sala de conferinte exact in clipa cand dl. Vlad Spanu, presedintele Fundatiei Moldova, a inceput sa modereze intalnirea dintre parlamentarii Republicii Moldova si reprezentantii unor grupuri americane invitate de “Open World”.
Dar ma opresc aici, pentru a va tine treaza curiozitatea. Oare ce s-a discutat aici? O idee se afla in chiar titlul acestui articol. A trebuit sa vin la Washington sa aflu ca Romania nu mai are ceea ce americanii numesc “mortal danger”. Sa-si fi pierdut oare romanii si ceea ce i-a facut sa supravietuisca obstacolelor si vitregiilor istoriei, adica “simtul primejdiei”? Ca si-au pierdut sensul valorilor, stiam de acasa, dar simtul primejdiei e ceva nou si profund. Sa fie asta “cauza putregaiului din tara”, cum s-a exprimat cineva? Nu e de mirare ca romanii nu mai au nici asa numitul “challenge” sau simtul provocarii! Dar ma opresc, repet, intrucat nu sunt convins daca merita sa relatez aceasta intalnire, fiindca ceea ce s-a discutat acolo nu avantajeaza in nici un fel Romania, nici Republica Moldova si nici relatiile dintre ele. Citind presa de acasa, care face spectacol numai din dezacorduri, nu vreau sa fiu partas la asa ceva, nu vreau sa-i incurajez pe defecti. Scopul meu declarat este sa fac punti intre lumi. Eu iubesc acordurile, nu dezacordurile.
Comentarii