Evenimentele din aprilie: Deputaţii solicită ajutorul publicului
Persoanele care dispun de informaţii veridice privind evenimentele ce au avut loc în centrul capitalei în aprilie 2009 sînt rugate să le transmită Comisiei parlamentare de anchetă, infomează MOLDPRES.
Vitalie Nagacevschi, presedintele Comisiei speciale pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009, a precizat joi, într-o conferinţă de presă, că drept informaţii pot servi fotografii, filme, mărturii etc. Comisia va recepţiona informaţii în perioada 6-27 noiembrie curent.
Potrivit lui Nagacevschi, activitatea comisiei se va axa pe acumularea de informaţii, analiză şi întocmirea raportului privind rezultatele investigării. În acest scop, comisia se va adresa pentru acumularea de informaţii Ministerului de Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Procuraturii Generale, Serviciului Pază de Stat, Prmăriei municipiului Chişinău, Ministerului Sănătăţii. Ar putea fi audiaţi, de asemenea, reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale, în problema falsificării sau nefalsificării alegerilor din 5 aprilie, şi ai Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea stabilirii modului de reţinere şi arestare a participanţilor la manifestaţii.
La lucrările Comisiei vor fi cooptaţi experţi din partea organizaţiilor nonguvernamentale, cum ar fi Institutul de Politici Publice, Amnesty International şi Centrul CREDO, precum şi ai organismelor internaţionale: OSCE, Consiliul Europei, UE, PNUD.
De asemenea, va fi utilizată şi informaţia acumulată de Comisia parlamentară anterioară de anchetă, condusă de deputatul comunist Vladimir Ţurcan.
Întrebat de reporterul MOLDPRES dacă are vreo opinie despre ce s-a întîmplat la 7 aprilie, cînd au fost distruse clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului, Vitalie Nagacevschi a spus că o primă impresie este că nu poate fi vorba despre o tentativă de lovitură de stat, ci de acţiuni de masă paşnice, care au derapat în violenţe. "De ce au degenerat în acţiuni violente, urmează să vadă Comisia", a spus deputatul PLDM.
Tototadă, Nagacevschi a subliniat că Comisia "nu are scopul de a identifica persoanele care au comis crime sau să le sancţioneze", această responsabilitate revenind organelor de drept. El nu a exclus că în cadrul anchetei vor fi audiaţi şi unii lideri politici, cum ar fi Vladimir Filat, Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă şi alţii.
Moldpres
- Urecheanu: "Eu sunt taman persoana potrivită pentru a fi preşedinte"
- Comuniştii cer, din nou, demisia Alianţei
- Acţiuni masive de protest în Rusia
- Roşca în căutarea sprijinului la Ambasada Rusiei
- Săpun şi posmagi pentru Marian Lupu
- Patriarhul Kiril: „Ortodocşii nu ies la demonstraţii”
- ”Jos Alinața” vs. ”Jos comuniștii”
- Onishcenko: „Nu participaţi la acţiunile de protest!”
- Comuniştii atacă Guvernul
- Ce scopuri au totuşi analiștii politici?
- Tymoshenko s-a răzgândit, acceptă examinarea medicală
- Rusia îşi întăreşte poziţiile. Vrea consulat general la Tiraspol
- Reluarea circulaţiei trenurilor moldoveneşti pe segmentul transnistrean, susţinută de EUBAM
- Tymoshenko refuză examinarea medicală
- Viceministrul Andrei Popov a efectuat o vizită la Cartierul General al NATO
- ONU acuză Israelul de iudaizarea teritoriilor palestiniene
- Candidaţi la funcţia de preşedinte în viziunea Partidului Liberal
- Rusia este pregătită să trimită pacificatori în Siria
- Atacuri cu bombă la Ambasadele Israelului în India şi Georgia
- Oficialii moldoveni au ignorat recepţia organizată de către Ambasada Rusiei de la Chişinău
- 7-8 aprilie 2009: Şirul evenimentelor din Chişinău (foto, video)
- Publica TV - al doilea post de televiziune de ştiri din R. Moldova
- Oleg si Vladimir Voronin au devenit milionari prin santaj si trafic de influenta
- Vladimir Voronin e cel mai bogat om din Moldova
- Legea bugetului de stat pentru 2010 a fost adoptată de Parlament
- Ambasada Italiei la Chisinau testeaza mecanismul de perfectare a vizelor
- Pro-Noi
- Acte pentru permis de mic trafic: pașaport, buletin, fotografii
- Lista deputaţilor în noul Parlament al Republicii Moldova (2009)
- Update: Rezultate alegeri parlamentare in Republica Moldova
