De ce îl vrea Moscova pe Lupu?
De Stela Popa
Pe unul din siteurile transnistrene, analistul rus Radii Conchin spunea zilele acestea că, în primăvară, „transformările de la Chişinau au fost privite la Moscova precum scenele din “Războiul Lumilor” de H. G. Wells” şi luate drept „fantezii amuzante”. Numai că „fanteziile amuzante” au evoluat, iar odată cu numirea lui Mihai Ghimpu în funcţia de Preşedinte al Parlamentului, Rusia a înţeles că nu e de glumă şi, din două rele, îl caută pe cel mai mic. Adică, dintre Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, îl preferă pe al doilea. Văzând că lucrurile iau o întorsătură radicală pentru ea, iar Voronin nu mai e o miză, Rusia a căutat să găsească soluţia cea mai bună şi a vorbit prin şefului administraţiei prezidenţiale, Serghei Narişkin care a transmis un semnal clar către Voronin. Şi anume, că ar fi bine să dea cele opt voturi pentru Marian Lupu la preşedinţie.
Narişkin, ca un diplomat sadea, a vrut să primească asigurările de rigoare şi din gura lui Mihai Ghimpu. Şi le-a primit. “În Moldova, nu există nici o criză politică. Deja toţi stiu că Marian Lupu va fi preşedintele ţării” – aceasta a fost declaraţia preşedintelui interimar al RM, Mihai Ghimpu, după întâlnirea avută cu oficialul rus. Într-un fel, Ghimpu a liniştit Rusia care începu să se agite odată cu noua sa numire la funcţia de preşedinte al Parlamentului.
De ce, totuşi, vine acum Rusia şi vorbeşte prin gura lui Narişkin încearcând sa convingă comuniştii să-l voteze pe Marian Lupu ? De ce oare, brusc, Rusia se arată atât de interesată de «necistatea menţinerii stabilităţii sistemului politic din R. Moldova» aşa cum declară oficialul rus ?
Agenţia transnistreană Lenta PMR cita la începutul lunii pe expertul rus Radii Conchin care spunea că „cel mai urât vis al Rusiei” începuse să se realizeze odată cu numirea lui M. Ghimpu la funcţia de preşedinte. „Pe 2 septembrie a început actul final al tragediei numite “plecarea lui Voronin””, concluziona analistul. Astfel „coşmarul Rusiei devine treptat o realitate a zilei”, declara Conchin. Numai că Rusia, cum spuneam, nu stă cu mâinile în sân şi vrea să evite „coşmarul”.
„Puţin probabil că radicalul Ghimpu s-a schimbat brusc şi a devenit alb, pufos, flexibil şi inteligent”, scria în articolul „Voronin pleacă. Trăiască Ghimpu!”, ziarul „Chişinevschii Obozrevateli” (”Кишиневский обозреватель“) la investirea în funcţie a liberalului Ghimpu. „Ghimpu preşedinte – ar fi prea mult, în special pentru alegătorii Partidul Democrat”, scria atunci publicaţia chişinăuiană. Se pare că Ghimpu nu era „coşmar” numai pentru Moscova, ci şi pentru alegătorii PD-ului.
Într-un interviu acordat zilele trecute pentru agenţia rusească Regnum, întrebat dacă este suficientă ponderea PD în AIE ca să „ garanteze că va echilibra aripa dreaptă a AIE şi că Moldova nu va adera la NATO”, Marian Lupu a spus tranşant că, din primele discuţii asupra formării AIE, partidul său a pus unele condiţii partenerilor de coaliţie: „Fie sunteţi de acord cu condiţiile înaintate de noi, fie nu ne permitem formarea unei astfel de alianţe”. Şi continuă: „Astfel, partenerii de coaliţie au fost de acord să «nu se atingă» de neutralitatea RM”. În acelaşi interviu Lupu a vorbit şi despre parteneriatul strategic cu Rusia. «Aceasta (n.n. – condiţia) a fost în programul de alegeri a PD-ului şi a rămas în Declaraţia privind înfiinţarea Alianţei, iar această frază (n.n. – despre parteneriatul cu Rusia) a fost introdusă în programul de proiect al Guvernului şi va rămâne relevantă şi pe mai departe”, spune liderul Partidului Democrat. El vine şi cu alte asigurări pentru Rusia. Lupu mai spune că prezenţa RM în cadrul CSI va continua, deoarece „interesele RM sunt foarte mari în această direcţie”. Anume doar după asemenea dialog şi negocieri, Marian Lupu spune ca s-a decis să facă parte din AIE.
Aşadar, odată ce are atâtea garanţii, Rusia este îndreptăţită să-şi investească încrederea în candidatura lui Marian Lupu şi merită să-l curteze pe Voronin pentru cele opt voturi. Chiar mai mult decât să îl curteze. Şi aici voi aminti de declaraţia analistului rus şi a deputatul Dumei de Stat, influentul Serghei Markov, care, la o conferinţă de presă de la Tiraspol, a declarat de curând: comuniştii moldoveni nu sunt „aliaţii ideali”. Este bine cunoscută strategia rusească de a nu pune toate cărţile numai pe un jucător. Prin urmare, să fi găsit oare Rusia «aliatul ideal» în persoana lui M. Lupu? Asta mai cu seamă în condiţiile în care Rusia are şi un precedent în Ucraina, numit Victor Iuşcenco. Or, Marian Lupu pare să fie totuşi o candidatură care, în comparaţie cu Iuşcenco, ar fi mult mai de dorit pentru Rusia.
Cel puţin asta sugerează ambasadorul rus la Chişinău, deci o voce oficială a Kremlinului: „Dacă preşedintele Republicii Moldova va fi ales la termenul stabilit prin lege, ţara va evita noi alegeri parlamentare, ceea ce se poate reflecta pozitiv asupra reluării contactelor dintre Chişinău şi Tiraspol”, a spus marţi, la Tiraspol, ambasadorul rus în R. Moldova Valeri Kuzimin. “Procesul politic se va desfăşura complicat şi pe viitor, întrucât părţile au adoptat poziţii diametral opuse, însă Rusia va depune toate eforturile pentru a le apropia”, a asigurat diplomatul rus.
Este interesant de urmărit, de cealaltă parte, şi faptul că tot mai mulţi comentatori politici internaţionali, dar şi politicieni europeni, susţin candidatura lui Marian Lupu la preşedinţie şi sugerează că PCRM trebuie să dea cele opt voturi pentru a evita alegerile anticipate.
E greu de presusupus că interesele lor coincid cu cele ale Moscovei.
Stela Popa (Blog)
- Premierul Filat este convins că vom avea Preşedinte
- Ucraina - jertfa embargoului iranian
- „Rospotrebnadzor” interzice importul brânzeturilor ucrainene
- Antiufeev a fugit din Tiraspol!
- Ghimpu: Dodon este omul Moscovei
- Vezi cine stă în spatele lui Dodon
- Acţiuni masive de protest în Rusia
- Războiul gazelor
- Săpun şi posmagi pentru Marian Lupu
- Comunitatea internaţională îl apără pe Grigory Yavlinsky
- Vasile Nedelciuc: "Nu mi-am propus să candidez la Președinție"
- Carpov confirmă : Nu vom discuta la Dublin despre pacificatori
- Premierul Filat este convins că vom avea Preşedinte
- Comuniştii cer, din nou, demisia Alianţei
- Ucraina - jertfa embargoului iranian
- PAD iniţiază dezbateri publice pentru alegerea legală a preşedintelui
- Şevciuk: Nu avem de gând să discutăm la Dublin despre schimbarea formatului de menţinere a păcii
- Democraţie electorală: Noul Putin
- „Rospotrebnadzor” interzice importul brânzeturilor ucrainene
- 7-8 aprilie 2009: Şirul evenimentelor din Chişinău (foto, video)
- Publica TV - al doilea post de televiziune de ştiri din R. Moldova
- Oleg si Vladimir Voronin au devenit milionari prin santaj si trafic de influenta
- Vladimir Voronin e cel mai bogat om din Moldova
- Legea bugetului de stat pentru 2010 a fost adoptată de Parlament
- Ambasada Italiei la Chisinau testeaza mecanismul de perfectare a vizelor
- Pro-Noi
- Acte pentru permis de mic trafic: pașaport, buletin, fotografii
- Lista deputaţilor în noul Parlament al Republicii Moldova (2009)
- Update: Rezultate alegeri parlamentare in Republica Moldova
