Corina Fusu: Sperăm să putem negocia cu Marian Lupu
Interviu cu Corina Fusu (PL) de Valentina Ursu
Corina Fusu: Am aşteptat comuniştii să ia 30 de procente aşa cum au arătat sondajele, cum era dispoziţia, spiritul pe care l-am simţit noi în teritoriu, pentru că cetăţenii de această dată au fost mult mai activi din punct de vedere civic. Ne pare rău că listele electorale au conţinut aceleaşi pe care le-am depistat şi la alegerile din aprilie, adică Ministerul Dezvoltării Informaţionale a avut grijă să rămînă decedaţii în listă, să rămînă persoane necunoscute în apartamentele oamenilor. Ne pare rău că studenţii n-au reuşit să ajungă la Chişinău cu autobuzele care au fost reţinute de poliţia rutieră, ne pare rău că secţiile de votare din străinătate au fost neîncăpătoare pentur doritorii de a vota pentru că e miercuri şi majoritatea dintre ei au venit spre seară la secţiile de vot. Totuşi în pofida acestor fraude, în pofida faptului că comuniştii au folosit din plin resursele administrative, totuşi dacă îl considerăm şi pe Marian Lupu ca fiind din tabăra democraţilor, avem conform exit-pollului 58 de mandate a opoziţiei şi aproximativ 43 de mandate ale comuniştilor.
Europa Liberă: Ce va urma?
Corina Fusu: Va urma să vedem datele oficiale, să vedem mîine seara cînd vor fi luate în calcul şi voturile de peste hotare. Sperăm să putem negocia cu Marian Lupu. Sperăm ca vorbele lui să se adeverească şi în fapte. Mie personal mi-ar fi frică ca Marian Lupu să nu joace cumva rolul pe care l-a jucat Eduard Muşuc în consiliul Municipal Chişinău, care a fost mare anticomunist în campania electorală, iar în CMC a trecut în tabăra comuniştilor aşa încît Consiliul a fost nefuncţional o bună perioadă de timp.
Europa Liberă: Și totuşi o coaliţie ar aduce un pic de speranţe în rîndul alegătorilor. O coaliţie din astea patru formaţiuni din opoziţie?
Corina Fusu: Bineînţeles că va trebui zilele apropiate, după ce va fi clară situaţia, să negociem cu Marian Lupu şi să vedem clar care sunt pretenţiile lui.
Europa Libera
- Vasile Nedelciuc: "Nu mi-am propus să candidez la Președinție"
- Premierul Filat este convins că vom avea Preşedinte
- Săpun şi posmagi pentru Marian Lupu
- ”Jos Alinața” vs. ”Jos comuniștii”
- Fără Ghimpu și Voronin, în Moldova ar fi ordine
- Ratingul PCRM, în continuă creștere. A cui e vina?
- Aleşii poporului îşi scot averea la vedere
- Comuniştii nu mai deţin majoritatea în CMC. Doi consilieri au părăsit fracţiunea
- Preşedintele Parlamentului suedez în vizită oficială în Moldova
- Compromis în CMC. PCRM votează alături de AIE
- 7-8 aprilie 2009: Şirul evenimentelor din Chişinău (foto, video)
- Publica TV - al doilea post de televiziune de ştiri din R. Moldova
- Oleg si Vladimir Voronin au devenit milionari prin santaj si trafic de influenta
- Vladimir Voronin e cel mai bogat om din Moldova
- Legea bugetului de stat pentru 2010 a fost adoptată de Parlament
- Ambasada Italiei la Chisinau testeaza mecanismul de perfectare a vizelor
- Pro-Noi
- Acte pentru permis de mic trafic: pașaport, buletin, fotografii
- Lista deputaţilor în noul Parlament al Republicii Moldova (2009)
- Update: Rezultate alegeri parlamentare in Republica Moldova
