Azerbaidjanul nemulţumit pe Armenia de cumpărarea armamentului din R. Moldova

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ -- Azerbaidjanul şi-a exprimat îngrijorarea pe tema achiziţionării din R. Moldova de către Armenia, luna trecută, a unor arme în valoare de milioane de dolari, spunând că acest lucru va complica procesul de pace din dosarul Nagoro-Karabah, scrie Europa liberă.

Elnur Aslanov, şeful unităţii analitice din administraţia preşedintelui azer Ilham Aliev, a calificat tranzacţia din 14 octombrie drept "factor destabilizator" în regiune.

"Politica privitoare la Nagorno-Karabah efectuată de Armenia demonstrează poziţia distructivă a acestui stat în regiune.

Orice achiziţii de arme, creştere a numărului de arme în regiune, în mod clar nu pune bazele păcii şi stabilităţii", a subliniat Aslanov, citat de presa rusă şi azera.

Aslanov a comentat informaţiile privitoare la cantităţi mari de armament şi muniţii aduse în Armenia din R. Moldova cu un avion armean la 13-14 septembrie.

Vice ministrul armean de externe, Savars Kocearian, a respins protestele azere drept "plan agresiv".

"Este firesc totuşi, pentru că Baku trebuie să-i explice poporului unde au ajuns miliardele de dolari şi de ce politica sa de şantaj militar asupra negocierilor de pace a eşuat", a subliniat el la 14 octombrie.

Potrivit presei moldovene, acordul secret privitor la armament a fost formalizat în vară printr-o firmă letonă intermediară, Latspetsexport. Guvernul de la Chişinău a confirmat informaţia.

Agenţia Omega a spus săptămâna trecută că a obţinut copii ale contractelor guvernului din Chişinău cu firma letonă, în valoare de 3,3 milioane de dolari.

Contractul ar viza vânzarea mai multor tipuri de arme sovietice şi a mii de piese de muniţie.

Ambasadorul moldovean în Azerbaidjan, Igor Bodiu, a fost convocat la Ministerul de Externe din Baku pentru a da explicaţii. Bodiu a descris ulterior contractul drept o "greşeală nefericită" ce a afectat relaţiile ţării sale cu Azerbaidjanul.

R. Moldova şi Azerbaidjanul fac parte din grupul GUAM format din patru state foste sovietice, ce acţionează ca o contrapondere la Rusia în CSI.

Liderul azer Ilham Aliev ar fi discutat chestiunea cu premierul moldovean Vlad Filat la Varşovia, la summit-ul din 28 septembrie.

Filat ar fi spus că a fost invitat la Baku "pentru continuarea discuţiei".

Azerbaidjanul a cheltuit miliarde de dolari din petrol pentru a cumpăra armament, care speră el, l-ar ajuta să obţină până la urmă regiunea separatistă Nagorno-Karabah şi vrea să mărească cheltuielile militare la 3,3 miliarde anul acesta, de la 2,15 miliarde anul trecut.

Bugetul de apărare al Armeniei pentru 2011 ar fi de circa 400 milioane de dolari.
 

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii