Austria doreşte să "aducă Moldova mai apropae de UE"
„Noi dorim să aducem Moldova mai aproape de Uniunea Europeană şi să vă susţinem pe această cale”, a declarat astăzi Michael Spindelegger, Ministrul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei, în cadrul unei întrevederi, la Viena, cu Iurie Leancă, Viceministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Interlocutorii au avut un dialog cuprinzător privind participarea Republicii Moldova în Parteneriatul Estic, care, după părerea părţii austriece, va aduce ţării noastre investiţii adiţionale. Discuţia s-a centrat, consecutiv, pe aprofundarea relaţiilor bilaterale, evidenţiind proiecte concrete de colaborare.
În acest context, oficialii au consimţit imperativul consolidării capacităţilor instituţionale pentru buna desfăşurare a reformelor interne. În context, Ministrul Spindelegger a relevat buna conlucrare dintre ministerele de interne austriac şi moldovean. Oficialul a accentuat posibilitatea Austriei de a încuraja, în acelaşi mod, colaborarea dintre ministerele de finanţe.
Vorbind despre spectrul problemelor bilaterale, Ministrul Leancă a încurajat partea austriacă să deschidă o misiune diplomatică la Chişinău. În acelaşi timp, şeful diplomaţiei moldoveneşti şi-a exprimat speranţa că „relaţiile bilaterale dintre cele două ţări vor căpăta un impuls nou” după vizita Ministrului M. Spindelegger în Moldova, preconizată pentru luna aprilie.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (Moldova)
-
Ştiri relevante
- Şeful diplomaţiei poloneze: „Moldova are şanse mai mari decât Ucraina de a se integra în Uniunea Europeană”
- Ambasadorii moldoveni nu vor avea voie să comenteze despre situaţia politică de la Chişinău
- Cazul lui Vadim Pisari pe agenda Parlamentului European
- Şeful diplomaţiei maghiare în vizită la Chişinău
- Cristian Diaconescu vine la Chişinău
- China-Republica Moldova, 20 de ani de relaţii diplomatice
- Summit-ul Uniunii Europene
- Republica Moldova mai aproape cu un pas de UE
- Republica Moldova–Ucraina–EU la cea de-a X-a reuniune trilaterală
- Croaţia, la un pas de a adera la Uniunea Europeană
- Tymoshenko s-a răzgândit, acceptă examinarea medicală
- Rusia îşi întăreşte poziţiile. Vrea consulat general la Tiraspol
- Reluarea circulaţiei trenurilor moldoveneşti pe segmentul transnistrean, susţinută de EUBAM
- Tymoshenko refuză examinarea medicală
- Viceministrul Andrei Popov a efectuat o vizită la Cartierul General al NATO
- ONU acuză Israelul de iudaizarea teritoriilor palestiniene
- Candidaţi la funcţia de preşedinte în viziunea Partidului Liberal
- Rusia este pregătită să trimită pacificatori în Siria
- Atacuri cu bombă la Ambasadele Israelului în India şi Georgia
- Oficialii moldoveni au ignorat recepţia organizată de către Ambasada Rusiei de la Chişinău
- 7-8 aprilie 2009: Şirul evenimentelor din Chişinău (foto, video)
- Publica TV - al doilea post de televiziune de ştiri din R. Moldova
- Oleg si Vladimir Voronin au devenit milionari prin santaj si trafic de influenta
- Vladimir Voronin e cel mai bogat om din Moldova
- Legea bugetului de stat pentru 2010 a fost adoptată de Parlament
- Ambasada Italiei la Chisinau testeaza mecanismul de perfectare a vizelor
- Pro-Noi
- Acte pentru permis de mic trafic: pașaport, buletin, fotografii
- Lista deputaţilor în noul Parlament al Republicii Moldova (2009)
- Update: Rezultate alegeri parlamentare in Republica Moldova
